În domeniul asistenței medicale, pe lângă pregătirea profesională, calitatea relațiilor interumane, comunicarea adecvată și capacitatea de a gestiona situațiile dificile joacă un rol esențial. În cadrul unei consultații medicale, specialiștii se confruntă nu doar cu simptome fizice, ci adesea și cu dificultăți emoționale, probleme de motivație, neîncredere și provocările schimbării stilului de viață.
Aceste situații întâlnite în practica profesională de zi cu zi au stat în centrul cursului nostru de formare intitulat Intervenții psihologice de intensitate redusă în consilierea privind stilul de viață, al cărui scop a fost prezentarea unor instrumente practice de comunicare și intervenție psihologică, aplicabile în cadrul obișnuit al activității medicale.
Participanții au provenit dintr-o varietate de domenii profesionale: medici de medicină generală, medici de familie, medici rezidenți, specialiști și medici primari din domenii precum neurologia, psihiatria, medicina internă, endocrinologia, diabetologia, bolile infecțioase, reumatologia, medicina de urgență, pediatria, stomatologia și medicina muncii. Alături de aceștia, au participat psihologi clinicieni, psihologi, psihoterapeuți, asistenți sociali, asistenți medicali, dieteticieni, farmaciști, precum și studenți la medicină și din alte domenii universitare.
Una dintre participante, dr. Pál Ágnes, medic rezident neurolog și membră a Consiliului Director al Fundației Sfântu Blasius, și-a împărtășit experiențele, reflecțiile și impresiile personale într-o relatare despre această experiență de formare.
Relatarea dr. Pál Ágnes:
„Eram încă studentă la medicină când un medic cu experiență, pe care îl cunoșteam, mi-a spus că, dacă ar putea să o ia de la capăt, în locul tuturor conferințelor ar participa doar la cursuri de comunicare. Cum adică? Dar toate acele conferințe și cursuri de perfecționare profesională? Nu, el ar merge doar la cursuri de comunicare. Am fost puțin surprinsă. Până atunci credeam că tocmai cunoștințele profesionale sunt cele care nu îmi intră singure în cap și pe care trebuie să le aprofundez în permanență, în mod activ. Desigur, acest lucru rămâne valabil, însă între timp am înțeles că nici abilitățile necesare lucrului cu oamenii nu pot fi dobândite doar prin trecerea timpului și experiența de zi cu zi. Ele țin de propriile noastre emoții și de tiparele comportamentale înrădăcinate, adesea inconștiente. Iar pentru a le schimba nu sunt suficiente câteva informații noi. Drumul spre schimbare trece doar printr-un proces profund de autocunoaștere, modestie și mult exercițiu conștient.
Mai târziu, când am început să lucrez în spital, m-am simțit adesea neputincioasă. Am realizat destul de repede că, în cazul multor pacienți, problema reală depășește afecțiunea fizică, iar în spatele ei se află adesea singurătatea, suferințele emoționale nerezolvate sau alte forme de distres cronic, în privința cărora, oricât mi-aș dori, nu pot ajuta aproape deloc. Nu pot fi, în calitate de medic curant, și psihoterapeutul tuturor, pentru că nu am nici timpul, nici cadrul necesar și nici pregătirea adecvată. Acest lucru m-a făcut de multe ori să mă întreb ce le pot oferi, de fapt, oamenilor.
Nici nu mai trebuie să spun cât de mult mi s-au luminat ochii când am auzit pentru prima dată despre Intervențiile Psihologice de Intensitate Redusă, tehnici concepute special pentru a putea fi aplicate în timpul consultațiilor, în limitele realiste ale relației medic-pacient, în abordarea diferitelor dificultăți de comunicare și de gestionare a vieții. Am avut deja de mai multe ori ocazia să îl ascult pe prof. Purebl György și, de fiecare dată, am învățat foarte multe din discuțiile sale, așa că nu a existat nicio îndoială că trebuia să particip la acest curs.
Atelierele au abordat situații cotidiene din practica medicală, care reprezintă provocări pentru fiecare dintre noi: ce facem atunci când cineva este furios sau agresiv? Cum gestionăm o situație în care greșim? Cum îi ajutăm pe cei care întâmpină dificultăți în schimbarea stilului de viață? Pe cei lipsiți de motivație, neîncrezători sau nemulțumiți? Pe cei care nu doresc să coopereze sau refuză tratamentul? În final, am discutat despre propriile noastre metode de gestionare a stresului și despre reziliență, elemente fundamentale pentru abordarea adecvată a situațiilor dificile.
Cel mai valoros aspect al cursului a fost caracterul său extrem de practic. Formatorii ne-au pus permanent în situații concrete, iar în loc să primim răspunsuri gata pregătite, a trebuit să gândim continuu ce am face și ce am spune în diferite împrejurări. Am descoperit numeroase concepții greșite pe care le aveam și am realizat rapid că abordarea potrivită este, de cele mai multe ori, contrară reacțiilor noastre instinctive. Uneori ne-au trebuit câteva minute doar pentru a descoperi care ar fi răspunsul corect într-o anumită situație. Și cât de departe suntem încă de momentul în care vom putea reacționa rapid și adecvat, în situații reale! Doar prin mult exercițiu ne putem reconfigura propriile tipare comportamentale, dar cel puțin am pornit deja pe acest drum. Le mulțumim încă o dată organizatorilor și formatorilor pentru că ne-au adus cu un pas mai aproape de a deveni profesioniști capabili să ofere un ajutor autentic. Mai ales aici, unde această abordare lipsește aproape cu desăvârșire din învățământul universitar.”
Această formare ne-a reconfirmat faptul că actul medical nu înseamnă doar transmiterea cunoștințelor de specialitate și aplicarea procedurilor terapeutice. Atenția, empatia, autocunoașterea și comunicarea conștientă sunt, deopotrivă, componente esențiale ale unui sprijin autentic.
Le mulțumim lectorilor, formatorilor și tuturor participanților pentru implicare, deschidere și dialogul constructiv! Mulțumim în mod special tuturor profesioniștilor din domeniul sănătății care duc mai departe, zi de zi, această misiune importantă: promovarea unei medicine centrate pe om, bazate pe atenție, empatie și autenticitate.




