Programul nostru de voluntariat pentru îngrijirea vârstnicilor și bolnavilor a continuat și în anul școlar trecut, oferind voluntarilor ocazia de a fi alături de pacienți internați în spital și de persoane vârstnice care locuiesc în centre rezidențiale.
În cadrul programului au participat 10 voluntari. Voluntarii noștri au sprijinit sute de pacienți internați în Secția de Ortopedie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Mureș, fiind, totodată, alături de 63 de persoane vârstnice care locuiesc în centre rezidențiale. Pe parcursul anului școlar, aceștia au dedicat în total 348 de ore îngrijirii, sprijinului și acordării de atenție celor aflați în nevoie.
Munca lor s-a reflectat, de multe ori, în gesturi simple: un ajutor oferit în activitățile de zi cu zi, o conversație, un gest atent sau, pur și simplu, prezența alături de o altă persoană.
Voluntarii noștri au descoperit din nou că ajutorul nu înseamnă întotdeauna gesturi mărețe. Uneori, cel mai de preț dar este timpul, atenția și simplul fapt de a fi alături de cineva.
Le mulțumim voluntarilor noștri pentru că și-au oferit timpul și energia în sprijinul celorlalți și pentru că, prin prezența lor, au făcut puțin mai ușoară viața de zi cu zi a atât de multor pacienți și persoane vârstnice.
Să oferi timp. Să fii atent. Să ajuți. Să fii prezent.
Pentru că grija față de ceilalți începe cu prezența umană.




